Anghelos / Cantarea diminetii - ANGHELOS
Create Your Own

Sunt multe lucruri care as fi vrut sa le impartasesc cu voi, dar cred ca as vrea sa vorbesc despre unul cu care poate voi termina: mistica. E un cuvant care ma supara de multi ani sa vad cat de mult se intrebuinteaza. Mistica - in Biserica - nu exista si nu poate exista. Si prin asta nu injosesc Biserica. In Biserica exista viata duhovniceasca. Cuvantul mistica este strain Bisericii, provine din erezia catolico-protestanta, adaug si pe protestanti la asta desi vine din scholastica media catolica, provine din erezia unei omeniri decazute unde viata duhovniceasca s-a redus la o moralitate inispida si unde cele cu adevarat mistice, daca vreti, tainice ale duhului, nu mai sunt intelese de omul devenit rationalist. Scholastica media nu este nimic altceva decat rationalismul secoulului al XVII-lea, inca cu pretentii duhovnicesti teologice, dar este acelasi duh, al aceluiasi rationalism dobitoc si indobitocitor. Mistica, bineinteles ca viata duhovniceasca este tainica, viata duhovniceasca este devenirea intru un Dumnezeu, este urmarea caii, unei cai pe care Adam trebuia sa o urmeze cu Dumnezeu pas cu pas. Primul pas era sa nu manance din acel lemn, rod al acelui lemn. Al doilea pas ar fi fost altceva, si din aproape in aproape Dumnezeu ar fi indumnezeit pe Adam. Un chip al acestei indumnezeiri il avem in Enoh care umbla cu Dumnezeu si nu a mai fost ca l-a luat Dumnezeu. Altul este Ilie care s-a urcat la cer intr-un car de foc. Deci doua persoane in istoria noastra care nu au murit trupeste, si, probabil ca ceva pe liniile astea trebuia sa fie mantuirea adamica, din aproape in aproape, din ce numim porunca in porunca. Mistica, deci, este un termen al ereziei, al decaderii omului de la cele ale lui Dumnezeu, cand omul nu mai intelege cele tainice ale duhului. Tainic, dar real, tainic, dar trait. Dar daca nu mai este trait, nu mai este real si nu exista. Si ce a inventat omul, cerebralist, acuma? A trebuit in sistemul lui intelectual rationalist sa adauge un "sertar" intitulat "mistica" si tot ce nu intelege sa il bage acolo in mistica si sa il incuie bine ca sa nu mai aiba probleme cu el. Dar mistica este un cuvant care deformeaza ideea adevarata a vietii duhovnicesti care este nimic mai putin decat indumnezeirea, treptat, pas cu pas si asta este ce trebuie sa devina duhovnicia (Rafail Noica)

Daca mi s-ar cere sa trimit un mesaj indeosebi unei singure categorii sociale, l-as trimite tinerilor, ca sa porneasca mai departe de unde am ajuns, printr-o indelunga experienta, la varsta mea, ca sa nu mai piarda timpul ce le sta inainte, incercand sa caute drumul cel adevarat. Cuvantul de sfatuire pe care sunt inclinat sa-l dau in urma intregii mele experiente de viata ar fi: Alipiti-va cu toata credinta adevarului lui Hristos si siliti-va sa sporiti din unirea cu El intr-o nesfarsita innobilare, prin asemanarea cu El, Care fiind Dumnezeu si intrupandu-Se pentru veci ca Om, a ridicat la suprema inaltime umanitatea Sa si o va inalta si pe a noastra, ajutandu-ne sa crestem in iubirea Lui si a semenilor nostri.(Dumitru Staniloae)

Mulţimea caută neîncetat “semne şi minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi. Aşa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alţii mărturisesc acum cu riscul propriei vieţi, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentînd un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”. Ne trebuie sfinţi care să ştie să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenţia, de pildă, prostia cosmonauţilor marxişti plecaţi să-i caute pe Dumnezeu şi pe îngeri printre galaxii. Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!” - rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele Şefilor de Stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui. (Paul Evdokimov "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu")